Inima omenească poate să sufere. Ea este în stare să cuprindă mai multe lacrimi decât apele oceanului. Niciodată nu ştim cât de adâncă şi cât de nesfârşită este această inimă, până ce nenorocirea nu începe a-şi dezlega barierele norilor ca s-o umple cu potopul întunericului... Îţi poţi închipui cum arată adâncul inimii? Cred că ar arăta ca un altar – pentru că este sfânt; ca o zăpadă – pentru că este imaculat; ca o flacără – pentru că este fierbinte şi ca moartea de neînduplecat... O văd cum iradiază pe chipul Omului Frumos şi Nobil toate sentimentele... şi stau şi mă minunez, plină de admiraţie- când văd cum acestea încep să izbucnească, să curgă lin, bogat, sublim, adânc şi alinător ca şoaptele unui râu, să-i alunece bogate şi puternice prin faţa ochilor, când aproape au scăpat de sub stăpânirea ei... şi văd acest chip luminat de o expresie blândă, sinceră, serioasă, plină de bunătate, echilibrată, duioasă, plină de bunăvoinţă, conştiincioasă, credincioasă şi înţeleaptă... Este un spectacol plin de magie pe care nu-l pot uita niciodată! Da, un astfel de Om mi l-aş dori să-mi fie alături de-a lungul vieţii; să-mi fie călăuză în cele ce-mi sunt cunoscute, să-mi fie stăpân şi să mă îndrepte când greşesc, să-mi fie prieten întotdeauna!

Charlotte Bronte în Shirley, traducere de D. Mazilu
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Votează! | Copiază!