Să ne abținem să criticăm, fie și cu bună intenție, căci a răni pe cineva este ușor, a-l îndrepta este imposibil.
Arthur Schopenhauer în Viața, amorul, moartea
Adăugat de vaju georgiana
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba germană. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la De.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
Cartea "Lumea ca vointa si reprezentare Vol. 1+2" de Arthur Schopenhauer este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la Vezi citate despre imposibilitate sau citate de Arthur Schopenhauer despre imposibilitate
1 cetcta [din public] a spus pe 2 mai 2008: |
| e mai usor sa te crezi destept decat sa dovesti asta... Arthur |
2 octombrie [din public] a spus pe 31 august 2009: |
| cetcta esti pe langa.... |
3 Neika Ionel [din public] a spus pe 28 ianuarie 2013: |
| "Cearta, dar iubind", am gasit undeva scris |
4 M. Arin [din public] a spus pe 28 ianuarie 2013: |
| Am înțeles aluzia! Arthur trebuia să-i spună treaba acesta colegului său de filosofie, Immanuel Kant, ale cărui cărți de bază sunt: Critica rațiunii pure și Critica rațiunii practice. Păi, cum? Rațiunea o putem critica, iar adăugacii de pe sait, ba? |
5 Homo Novus [utilizator înregistrat] a spus pe 29 ianuarie 2013: |
| Domunle M. Arin, există o mică diferență între a critica o idee (sau un sistem filosofic) și a critica o persoană, însă pe cât de mică este această diferență, pe atât de decisivă/tranșantă se poate dovedi uneori în interacțiunile dintre oameni. Persoana este identitate încarnată, de gradul întâi, pe când ideile unei persoanei alcătuiesc o identitate de gradul al doilea (mai versatilă), deci mai susceptibilă schimbării. Granița dintre identitatea de gradul întâi și cea de gradul al doilea este aproape insesizabilă, de aceea unii sar ca arși atunci când le critici ideile într-o notă mai provocatoare. Așadar, dacă abordați persoana altfel decât prin atac direct, puteți ajunge la performanța de a o face să abandoneze acele idei (pe care dvs. le considerați) false. Altfel, rezistența acesteia la schimbare este direct proporțională cu ceea ce persoana poate percepe ca semnale de agresivitate scrisă, verbală, non-verbală sau ideatică (chiar dacă îi trageți pe adăugaci de urechea minții în scopuri didactice, instinctul acestora de apărare nu ține cont de scopurile dvs. nobile și se substituie rațiunii dintr-un motiv simplu: îndepărtarea pericolului). Dacă Isus și-ar fi promovat ideile lovind cu ciomagul de păstor în stânga și în dreapta, altele ar fi fost roadele eforturilor sale (sau n-ar fi fost deloc). |
6 M. Arin [din public] a spus pe 29 ianuarie 2013: |
| Domnule Homo Novus, Vă urmăresc atent, comentariile. Sunteți prea inteligent, pentru a nu sesiza aspectul voit satiric al comentariilor mele. Și prea citit, pentru a nu recunoaște că, pe fond, cum spun juriștii, am aproape totdeauna dreptate. Ar fi trebuit sî rețineți că principala țintă a ironiilor mele sunt chiar eu. Deci, dacă pe mine nu mă cruț, de ce credeți că ar trebui să-i cruț pe ceilalți. Recunosc. Am o afecțiune alergică. Fac alergie la mediocritate. Iar mediocritatea cu ifose savante mă face să reacționez instantaneu Bineînțeles, supăr niște firi narcisiste, rănesc niște orgolii etc. Virulența mea, totuși, e pur verbală și de uz didactic. Iisus și-a promovat ideile cu blândețe. De aceea a sfârșit pe cruce, între doi tâlhari. Dar în situații limită și Iisus și-a pierdut răbdarea. A scos ciomagul și i-a alungat pe negustori din Templul Tatălui. |