Micul soare, fiica Lunii

Măreţul Soare avea un fiu,
Măreaţa Lună o fiică,
Încă de când cei doi se ştiu
Iubirea lor se tot complică.

Captivi mereu în timp şi spaţiu
Ursiţi să nu se întâlnească,
Sunt prinşi într-un amor nesaţiu,
Destinele să nu-şi unească.

Dară poate, cine ştie
Şi într-o măreaţă zi,
O minune va să fie
Şi cei doi se vor uni.

Micul Soare, fiica Lunii
Întâlnise-vor pe cer,
Şi-i va-nvălui, milenii,
Un amor plin de mister.

Imensul gol ce-i despărţea
Reuşi-vor să-l străbată,
Şi veni-va poate vremea
Să se-ntoarcă imensa roată.

Să se schimbe sensul vieţii,
Dragostea să n-aibă margini,
Şi din densitatea ceţii
Să se scrie alte pagini.

Universul să se schimbe,
Iar iubirea celestală,
Între două lumi să plimbe
A ei forţă colosală.

poezie de Răzvan Isac (17 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Votează! | Copiază!