Citind plângeam adesea; se vorbea atât de frumos despre oameni, îmi deveneau atât de dragi şi de apropiaţi. Întocmai ca şi păsările cele măiestre din poveşti, cărţile îmi cântau şi îmi vorbeau ca unui întemniţat, ca prizonierului din turn. Ele îmi cântau viaţa atât de variată şi bogată, aspiraţiile atât de îndrăzneţe ale omului spre bine şi frumos. Şi cu cât trecea timpul, inima mi se umplea de un avânt tot mai sănătos şi mai riguros.
citat din Maxim Gorki
Adăugat de Micheleflowerbomb
Votează! | Copiază!
Nu cunoaştem unde a fost publicat prima dată acest citat. Dacă ştii, poţi trimite o semnalare.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.