Glosă toamnei în care ai plecat

Cad frunze în dantele de lumină...
În arabescul visului solar
Aleargă fluturi către crisalida
Aceluiaşi dicton prenupţial.
Un act de adormire triumfală...
Un semn divin... Căci pline de păcat
Sunt clipele ce-au modelat trecutul...
Şi stropi de zgură pică pe asfalt...

Vârtej de clipe... Non-eterne ere...
Clepsidra, oh, s-a spart, s-a risipit!
Nici nu mai ştiu când din furtuni şi semne,
Covorul bătrâneţii ne-am croit.
Nici nu mai ştiu când tu, mireasă-n negru,
Pe lacrimi ai păşit către altar,
Într-un divin şi infinit integru...
Iar eu... iar eu acum ce rost mai am?!

Şi stropi de zgură pică pe asfaltul
Bătătorit de paşii mei stingheri,
Iar eu, eu am rămas cu amintirea
Şi fericirea clipelor de ieri...
Cad frunze în dantele de lumină,
În arabescul templului solar,
Iar tu veghezi tăcut iubirii noastre -
Un pact - acelaşi dicton prenupţial.

Tu, draga mea, pe banca noastră-n parcul
Unde ne-am întâlnit întâia oară,
Aştept să-ţi fiu acelaşi sincer mire
Şi-n act de adormire triumfală,
Pe lespezi vechi, de lacrimi şi speranţe
Să-mi duc din nou mireasa la altar
Pe braţele de crini şi de lumină,
În veşnicie, iar... şi iar... şi iar...

Letopiseţe încă se vor scrie
Şi se vor naşte sute de iubiri...
Dar fi-va doar un act de tragedie -
Acela scris de vremuri în psaltiri.
Împodobit cu lacrimi şi cununi,
Va fi de veacuri un sfârşit - acelaşi
Şi-un glas de clopot lung, şuierător...
O ultimă secundă şi... tăcere...
Un tremur... şi... o lacrimă de dor...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!