Dacă poezie...
Dacă Poezie n-ar fi,
Nici Doină n-ar fi,
Nici Surâs de copii,
Nici Flori, nici Câmpii,
Nici Soare pe zare,
Nici Marea cea Mare.
Am fi mai săraci -
De sorți lepădați,
Am fi robi pe veci,
Am fi lespezi reci,
Tăcute fântâne
Cu ape bătrâne,
Munți încărunțiți
Și Sori nenuntiți.
Dacă Poezie n-ar fi,
Nici Oameni n-ar fi,
Nici Vise pădure,
Nici Șoaptă, Vorbire,
Nici Glas de vioară,
Nici Dorul de țară.
Am fi toți orfani -
Cerșetori fără ani,
Am fi-n lanțuri uitați,
Am fi crinii pătați
Cu sânge jertfit
Și vis jefuit,
Ceruri seci, făr' de vânt
Lacrimi, făr' de cuvânt.
Dacă poezie n-ar fi,
Nici Moarte n-ar fi,
Nici îndrăgostiți,
Nici amurguri fierbinți,
Nici zori mai albaștri,
Nici zboruri spre aștri.
Dar, Poezie există -
De-i veselă, tristă,
De Poeți subjugată,
De doruri călcată,
În inimi curate-I
Senin și Dreptate!
poezie de Gheorghe A. Stroia (1 martie 2015)
Adăugat de Gheorghe A. Stroia
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre poezie
- poezii despre dor
- poezii despre Soare
- poezii despre vânt
- poezii despre vorbire
- poezii despre vioară
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.