Când există sufletul
Suflă vânt de primăvară,
La urechea mea, șoptit,
Vocea lui chemând afară
Sufletul meu amorțit.
Rușinos ca fata mare,
Suflețelu-mi, încurcat,
Îi zâmbește și tresare
Feciorelnic, rușinat.
Vântule, măi vânticel,
Ce vrei tu de la ce n-am?
Suflete, măi suflețel,
Ce te miști precum un ram?
Vreți să dovediți că omul,
Primăvara când sosește,
Înverzește precum pomul,
Deci există când iubește.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (3 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre rușine
- poezii despre primăvară
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vânt
- poezii despre voce
- poezii despre virginitate
- poezii despre verde
- poezii despre urechi
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.