Câmpul de fantome...

M-au delegat să fiu nebun de alb,
Pe câmpul de fantome cu speranţă.
Şi-am replicat cu ciocu-mi de Codalb,
Că viaţa întotdeauna îmi va fi povaţă.

Am înfruntat doar replici încâlcite,
Prin fumul tubului diform,
Căci feţele ce trebuiesc stâlcite
S-au detaşat demult de om.

Doar replica corectă răzbătea,
Prin sunetul mişcărilor acerbe.
Şi forma găurii din mucava
Făcea ca ochii să-mi tresalte-n sete.

Micuţul timp se tot juca,
Cu ritmul, sunetul din auricul.
Iar la sfârşitul zilei m-amăgea,
Pe margini zâmbitoare de ventricul.

Trecut-a ziua peste ore
Şi orele s-au dus în an.
Iar cei ce trebuiau să spere,
Au risipit speranţa-n van.

poezie de Liviu Reti (28 februarie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Votează! | Copiază!