Jocul privirii în doi

ca o deschidere de arc privirea mea întinată
alerga pe pajiştile sufletului, iubito
roată dinţată după roată dinţată
descătuşată printre cearcănele luminii
sculpta defileele timpului şi anotimpurile toate
şi inrupea în explozii întreg nevăzutul
o faţă fără închidere erai iubito
un foşnet graţios de graiuri divine
roteai cerul între aripile cuvintelor-păsări
şi muzica sferelor curgea nebună
ah, privirea, privirea ta un caleidoscop, iubito
ce rotea oglinzi în universul necuprins
mi-am zărit mai apoi privirea o pumă albă
zdrobindu-mi spatele şi abisul cum îngână
solfegii dintr-o liră defunctă
mă topeam de tine la lună
o pumă neagră mă luase pradă uşoară
privirile noastre erau crinii miraculoşi
în grădina eternităţii radiind îmbrăţişări
în noaptea veşniciei păgână.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!