Nu mă lăsa să plâng!
Dă-mi ochii tăi iubite, căci astăzi vreau să plâng
Așa cum n-am mai plâns de multă vreme...
Acoperă-mi tristețea cu frunzele din crâng
Ce ne-au fost pat în nopțile supreme
Dă-mi astăzi o putere, s-adun râuri ce curg
Și să le pun în palma ta cea fină
Să-ți fiu nemărginirea aceluiași amurg
Privindu-mă zâmbind, să-mi fii lumină...
De răni nu-mi este teamă mai mult decât mi-a fost
De necrezut îmi pare azi durerea
Zile și nopți, nebune, vor trece fără rost
Spre miazănoapte alungând tăcerea
S-a stins ușor sărutul, dar noaptea n-a-nghițit
Puterea lui... e-n frunzele din crâng...
Dă-mi ochii tăi iubite, cu-albastrul infinit
Iubește-mă, nu mă lăsa să plâng!
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre noapte
- poezii despre prezent
- poezii despre plâns
- poezii despre zile
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre timp
- poezii despre sărut
- poezii despre râuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
1 Vedetot Ion [utilizator înregistrat] a spus pe 8 august 2012: |
| Un nume despre care cu siguranță, se va mai vorbi în literatură. Felicitări! |
2 M. Arin [din public] a spus pe 9 august 2012: |
| Mariana scrie bine. Mă tem însă că felicitările unor critici amatori o pot descuraja, complicându-i cariera. |
3 Vedetot Ion [utilizator înregistrat] a spus pe 9 august 2012: |
| Diferența dintre un critic amator și un comentator, e că primul nu o lasă să plângă, iar al doilea îi aruncă în ochi gaze lacrimogene. |