Un glas duios, a ta zâmbire
La început doar o privire
A fost ce ne-a apropiat,
Un glas duios, a ta zâmbire,
Dorința mea de umil băiat.
La început nici tu, nici eu,
Nu am știut ce avea să fie,
Însă timid sufletul meu
Acum destinul nost îl știe.
Mâinile tale și-ale mele
Palmele și le-au unit,
Și au cuprins cerul cu stele
Într-un amor deosebit.
Amorul ce și azi ne leagă,
A noastre suflete le umple,
Din totdeauna mi-ai fost dragă,
Așa a fost să se întâmple.
poezie de Răzvan Isac (1 februarie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Votează! | Copiază!
1 Alex Dospian [utilizator înregistrat] a spus pe 18 februarie 2015: |
| Mai reusita imi pare a fi aceasta. Titlul e superb. |
2 Răzvan Isac [autorul] a spus pe 19 februarie 2015: |
| Multumesc pentru timpul acordat si popasul facut la gandurile mele! |