Scripeţii morţii

Înfloriseră în babilon grădinile
Suspendate cu trudă pe scripeţi
Se delectau dimineţile prinvind
Tinând norii departe
Poruncind să nu plângă
Ca să nu putrezească funile.
Scârţâiau scripeţii sub povară...
Printre bulgării păgâni ai semilunii fertile
Rădăcini din pomul vieţii
Se certau printre cititorii în stele
Dacă să creadă mai mult în viaţa veşnică
Sau că se convertească la putrezire.
Am salvat funile...
Grădinile au rămas suspendate
Între rugina scripeţilor şi florile de piatră
Pe care din când în când strănutând
Cerul le-a umplut de rouă
Am salvat funile poruncind norilor să tacă
Oprind roua strănutului
Sorbind canalele din apă.
Cât de sus te-am înălţat babiloane ...
Cum să strănute soarele sub tine?
s-au ofilit sub umbra ta grădinile
cu funile uscate-n cioc îmi zbot cocorii
năuciţi cum au putut aştepta
fără să ţipe albilor că-i prea târziu
...şi-au început să plângă norii.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Votează! | Copiază!