Este rândul meu

am uitat să zbor, aripile mi-au fost lipite
pe-o uşă
scria mare şi neciteţ, intrare interzisă
cuvinte mâzgălite, neglijent
ultima literă însă, zâmbea cu buzele vopsite-n roşu

dincolo se zbiera, eşti o târfă
eu am trei doctorate şi un masterat
o bufnitură
un idivid gâfăind ieşi din lift
ducea din greu două sacoşe, burduşite

asteptaţi aici vă rog, la domnul ministru?
ochi îi erau umflaţi
Nu, ascult doar... Eu sunt nevasta!
atunci vă pot da dumneavoastră nişte bani
nu mult, două milioane?

uşa se dechise şi brusc, un trup, jumătate gol
trecu cu viteză de accelerat
chipul ivit de după uşă, zbieră
aici nu-i Gara de Nord!
îmi aduci banii mâine, la minister

uşa s-a închis la loc
nu sunteţi soţia? Ba da, dar viitoarea
acum intru, că-i rândul meu!

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Votează! | Copiază!