Scrisoarea dumitale m-a emoționat, fiindcă prin ea m-am văzut pe mine însumi la vârsta de paisprezece-cincisprezece ani, în cenușia Lima de pe vremea dictaturii generalului Odria, entuziasmat de visul de a deveni cândva scriitor, dar și deprimat la gândul că nu știam ce să fac pentru asta, de unde și cum să încep a cristaliza în opere literare acea vocație pe care o simțeam ca pe o poruncă de neamânat: să scriu povestiri care să-i încânte pe cititori așa cum pe mine mă fermecaseră cele ale scriitorilor ce începuseră să-și ocupe locurile în panteonul meu particular: Faulkner, Hemingway, Malraux, Dos Passos, Camus, Sartre.
începutul de la Scrisori către un tânăr romancier, I. Parabola teniei de Mario Vargas Llosa (1997), traducere de Mihai Cantuniari
Adăugat de Dan Costinaș
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.