Mamă - dulce nostalgie
N-am uitat privirea blândă, cu care tu m-ai primit
Când ajuns acas' la tine, eram tare obosit.
M-ai luat, mamă, de mână și pe pat m-ai așezat
Cu căldura-îmbrățișării, pe frunte m-ai sărutat.
Te-ai așezat lângă mine, m-ai întrebat cum mă simt,
Eu ți-am spus că-mi este bine, savurând al tău alint.
Mi-am adus atunci aminte, de copilăria mea,
Când iubirea ta de mamă, niciodată nu-mi lipsea.
Doamne, cât era de bine, când la masă ne chemai.
Ne puneai mâncare-n blide, să mâncăm ne îndemnai.
Unde ești copilărie? Unde ești măicuța mea?
Tot umblând prin țări străine, greu mă apasă vremea.
Acum, când mă-întorc în sat, găsesc casa părăsită,
Curtea numai are gard, ograda e neîngrijită.
Mi-e dor de tine mamă! Mi-e dor de copilărie.
Dorul către voi mă cheamă, fără voi, viața-i pustie.
Port în buzunar la piept, mica ta fotografie,
Semn că încă te aștept, MAMĂ - DULCE NOSTALGIE.
poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.