Moartea şi nemoartea

Moartea nu te loveşte mereu în cap,
Te sapă-ncet, ca un prieten de nădejde,
ştiaţi că ursul este-o grindă?
Solbancul e un element?
Navele sunt la răscruce,
Îmbracă-te, de poţi, în fleşă, în canafas.
Abluţiune, pură dorinţă de a iubi.
Spune păstorul – trăieşte cu mine,
Fii mireasa mea, pădurea răspunde,
A mea, a mea, a mea,
Valea răspunde, a mea, a mea, a mea,
Norii filmează în linişte totul,
A mea, a mea, a mea.
Moare păstorul, trec generaţii
Marlow muri în duel,
trece iubita cu unghii făcute,
a mea, a mea, a mea.
Mireasă, unde ai fost, întreabă poetul,
Iubirea îmi bea sufletul,
Accent rodnic, fertil,
Pauză adulterină, deflorare antropomorfă,
A mea, a mea, a mea.
Iarba cântă, vântul plânge,
Inima pe loc se frânge,
Pe sub piele îmi trec fluvii,
Între dor şi sărut, mugurii gleznei,
Iubeşti, tu nu-ţi pleca privirea,
Despuiată, nu te vei ruşina,
Minte limpede, sex fremătând,
Dansul mâinilor, unde
ne mai putem despărţi de dragoste?

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!