De obicei

Trec foşnind ierbos
şi răspunsul e şuierat,
cu mersul agale, opintit
şi ezitant.
Credeam că s-a urbanizat totul,
chiar şi vocabularul,
când m-am trezit
cineva înjura
de pe marginea unei plăceri
nemaiîntâlnită şi sălbatică.
Trecuseră nişte ere peste mine
şi eram aspru
şi grunjos la atingere.
Spuneam cuvinte desuete,
singurele pe care le mai găseam,
totul în jur
era o minune de mişcări,
un dans mecanic,
hipnotizând grandoarea acelei zile!
Într-un parc,
pe un colţ de bancă din piatră
cineva îşi uitase
obiectul existenţei zbuciumate,
între eforturile
de a exista cu precizie
în celelalte.

poezie de Marius Gîrniţă
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!