Ca să-ţi răspund mulţumitor ar trebui să ştiu ce e fericirea. Ori să fi cunoscut, deopotrivă, atât Raiul, cu haitele lui nesfârşite de câini cu covrigi în coadă, cât şi Iadul, unde, între noi fie vorba, nu e loc de aşa multă plictiseală. Oricum, acceptând ideea că există şi dacă ar fi să ţină, aşa, ca ploile din Macondo, veacuri întregi, mie, unul, mi s-ar lua ca de mere pădureţe. Opusul ei, suferinţa, e un adevărat dar (şi dat) pentru un creator, sculptor, poet, pictor sau ce-o fi el. Ce-ar fi fost, de pildă, van Gogh dacă fericirea asta pământeană ar fi pus stăpânire pe el, târându-l prin laptele şi mierea curgând cu nemiluita din sânii planturoşi ai unei ursite cu aer de matroană de lupanar din Amsterdam? Îţi spun eu: un funcţionar bancar scorţos, fumător de trabuc şi băutor de bere neagră sau vreun prosper proprietar de măcelării, care-ar fi murit doborât de podagră.

Mihail Soare în interviu (2 noiembrie 2013)
Adăugat de George Sabin
Votează! | Copiază!