Te plânge toamna
Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Iar copacii își pierd poboaba,
Frunzele-s uscate, seci.
Pe alee bate vântul,
Parcă te cheamă, suspinând,
C-o străbăteam zile de-a rândul,
Mâna în mâna, doar iubind.
Eu și acum o străbat,
Cu pași grei, cu oftat în suflet,
Să-mi amintesc ce n-am uitat,
Să-mi amintesc de al tău zâmbet.
E numai tristețe-n jur,
Amintirile noastre se usucă,
Lăsând în urmă înmiresmat parfum,
Nu pot decât să le las să de ducă.
Urletul naturii ce piere,
Mă ceartă că am renunțat la noi,
Dar era peste puterile mele,
Să lupt, să iubesc pentru amândoi.
Te plânge toamna,
Cu stropii săi reci,
Timpul, înapoi nu îl pot da,
Să te întorc, dacă te-am rugat să pleci.
poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Andreea Văduva
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre uitare
- poezii despre toamnă
- poezii despre suflet
- poezii despre promisiuni
- poezii despre plâns
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.