De-al meu, Klaus W. Johannis

Mi-ntreb poporul meu, încotro vrea, quo vadis,
În ce crede mai mult, la fel ca-n Dumnezeu;
În machiavelic gând, minciunile de ateu?...
Ori în cuvânt ca palma, ce-o strânge-n piept... Johannis?

Îmi mângâi ţara mea şi mi-o feresc de haos,
Prezis de hâd dragon, roşu, din timp trecut
Întunecat, postum, ce mi-a furat avut...
Şi-mi dărui năzuinţe la frate, sincer... Klaus!

Mă vreau plin de respect, român universalis,
Să uit ruşine, stigmă, să înving prejudecăţi.
Să nu mai fiu o ţintă de proprii nedreptăţi...
Să mă ridic cu fruntea, mai sus, cum e... Johannis!

Vreau iar bun simţ, frumos, ca muzica de-un Strauss,
Să mi se recunoască că eu îi ţin pe ei.
Să nu mai mi se spună că-mi dau ei ceva lei...
Născuţii pui din "ponta", clocind "învins" lui... Klaus!

Mi-ndrept gând bun şi rugi la cei oneşti, humanis,
Să fie toţi mesii, din ţara toată un naos;
Să facă o credinţă, să creadă-n OMUL... Klaus...
Aşa, simplu cuvânt, mai mult faptă... Johannis!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 noiembrie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!