Fântâna Dobrii

Dobriţa - cer de sânge
O lacrimă de stea
Ce nu putuse strânge
Tot binele în ea
2
În licăr de fântână
Şi dulce murmur sta,
Cu buna ei stăpână,
Cu Maica Precista,
3
Venită dintr-o vreme
Când lăncile şi spada,
Cu aripi de blesteme,
Scăldau Tiberiada...
4
Şi tot ca ea Dobriţa -
Un rai de suferinţi -
Îşi alina credinţa
În apa cu dorinţi...
5
În nda ei, pesemne,
Mai revenea cu dor
Un tânăr după lemne
Şi apă de izvor...
6
Vecinii- mereu gata
La sfadă s-au grăbit,
C-a fost frumoasă fata,
Dar vorbă n-a vorbit...
7
Ea însă din izvorul
De lacrime păgâne,
Porni, lovi-o-ar zborul,
Cuvinte să îngâne...
8
Şi într-o zi senină,
Dobriţa când trecea,
Vorbea ca o lumină,
Ca îngerul din ea...
9
Părinţii două stele
Urcaseră la cer
Şi vin pe drumuri grele
Să-i cânte, leru-i, ler...
10
Băiatul din poveste
Pierise pe sub duzi,
Că viaţa e cum este
Şi oamenii sunt cruzi...

poezie de Gheorghe Ion Păun din Nostalgie-n Valahorum (2002)
Adăugat de Constantin Păun
Votează! | Copiază!