Barbă albastră
Ai fi putut să nu deschizi această ușă, dar ai deschis-o;
Așa că intră-acum, și miră-te pentru ce lucru de nimic
Ai fost trădat... Nu-i nici o comoară ascunsă aici și nici-o
Oglindă magică să-ți cumperi viitorul, și nu-s, după tipic,
Țeste de femei pe raft pentru foamea celor cu care semeni,
Doar ceea ce vezi, privește iarăși: o-încăpere-aproape goală,
Adăpostind necazuri și bucurii puține, mie-asemeni,
Lipsită de confort și lustru totuși din tot ce mă-nconjoară
Numai pe ea vreau s-o păstrez întreagă, nutrind părere
Că pescarul nu trebuie să știe ce-i dincolo de val.
Iar tu, când te-ai strecurat azi noapte-n încăpere,
De cum ai trecut pragul m-ai profanat, ai sfâșiat un voal;
Nu pot să-ți privesc fața și să rămân cu mine-ntr-o ființă.
Aceasta-i de-acum a ta. Eu o să-mi caut altă locuință.
poezie de Edna St. Vincent Millay, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viitor
- poezii despre trădare
- poezii despre trecut
- poezii despre prezent
- poezii despre pescuit
- poezii despre femei
- poezii despre comori
- poezii despre bucurie
- poezii despre barbă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.