Zarul
Era o liniște oarbă,
Zgomotoasă chiar,-de prea multă liniște!
Și mai era acolo niște cercuri,
Vii și simandicoase...
Erau ca scaunele din jur,
De la masa tăcerii!
Piatră de cremene,
Ființele înnegrite de groază,
Încordate ca o arbaletă.
Cu răsuflarea tăiată, d
În mijloc, pe roata norocului...
Era o literă amorțită,
Care arunca zarul!
Cerul cădea spiralat,
Până la vârful dorinței
Și din tenebrele căușului mâinii,
Au zvâcnit cuburile rotindu-se...
Ca anotimpurile
Și când am deschis ochii,
Am văzut cum căzuse iarna...
Un doi legat de un unu,
Exact cât trebuie,
Să măture... speranța!
Să măture... Speranța
poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre încordare
- poezii despre zaruri
- poezii despre tăcere
- poezii despre promisiuni
- poezii despre ochi
- poezii despre noroc
- poezii despre negru
- poezii despre mâini
- poezii despre iarnă
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.