Poveste din fereastra inimii

Într-un burg pestriţ şi vesel, pe o stradă oarecare
Un copil trecea zâmbind pe-o alee, la-ntâmplare
Şi rotind privirea-n zare cum o fac copii-ades
La gheretă, în vitrină, un afiş de interes:

Vând căţei cu ochi zglobii şi cu părul cârlionţat,
Jucăuşi, plin de iubire, cu boticul brun roşcat.
Curios nevoie mare, doritor de-un prieten drag,
Ruşinos, zâmbind timid s-a oprit puţin în prag

Şi cu vocea mai domoală l-a-ntrebat pe vânzător:
Care-i costul, cum sunt câinii, dac-a fost vreun doritor.
La auzul celor doi, cinci căţei au dat năvală,
Făcând tumbe, alergând, foarte-atenţi la cleveteală.

Unul singur, mai sfios, necăjit, blăniţă sură,
Rezemând codiţa mică pe sandala gri de zgură
L-a privit cu îndoială pe băiatul curios,
Cu ochi trişti, năsuc rozat, vrând să pară bucuros,

Dar şi-a coborât privirea şi lătrând aproape stins,
Niciun gest n-a mai schiţat, se ştia demult învins.
Vânzătorul negustor prezentându-i ca pe-o marfă
I-a lăudat pe fiecare, omiţând să fac-o gafă.

Observându-i ochii blânzi, fără licăr, bucurie,
L-a-ntrebat pe comerciant, respectuos, cu modestie
Dacă poate cumpăra căţeluşul întristat
Fiindcă-i este tare drag, este ceea ce-a visat.

Fâstâcit peste măsură a-ncercat să-l lămurească:
Căţeluşul este şchiop, nu prea vrea nici să zâmbească,
Nici s-alerge, să se joace, stă mereu şi meditează,
Nu mănâncă, nici nu latră, toată ziua dormitează,

I s-a rupt cândva lăbuţa, va fi şchiop întreaga viaţă.
Ce-ai putea să faci cu el? Este fără de speranţă.
Copilaşul a tăcut şi din buzunarul mic
A scos banii şifonaţi, strânşi cu trudă, într-un plic.

Văzând omul că nu poate să-l convingă nicidecum
I-a propus să-i dea căţelul chiar şi gratis, fiecum.
Dar un gând îl frământa şi nu-nţelegea defel
Ce-ar putea face băiatul cu un căţeluş ca el?

Isteţ foc, fără s-aştepte vreo-ntrebare de la domn,
Ridicându-şi pantalonii i-a spus simplu: eu sunt om!
Am şi eu un picioruş, care e din lemn, vezi bine,
Dar am suflet şi mă doare, ce-aş putea să-ţi spun? În fine.

Îţi dau banii, iau căţelul, este tot ce îmi doresc,
Nu-l vreau gratis, este preţul care pot să îl plătesc
Pentru cel mai drag prieten, ce vreodată l-am visat,
Este darul cel mai scump, îl iubesc cu-adevărat.

Eu nu pot nici să alerg, nici să zburd ca alţi copii,
Singur sunt de-atâtea ori, nu am multe jucării,
Am ales acest căţel fiindcă seamănă cu mine,
Şterge-ţi lacrima degrabă şi învaţă să faci bine!

poezie de Ines Vanda Popa (30 iulie 2014)
Adăugat de Ines Vanda Popa
Votează! | Copiază!