Lumânări stinse
tot ce ține de moarte există
în mine și în lucruri
doar numele
poate face diferența
întâmplările sunt aproape aceleași
și nimic nu mă leagă de ziua
care sfârșește în mine
oamenii au uitat să mai salute
ba chiar și mersul pe jos
copiii habar nu au să joace șotron
în locul cheii de la gât atârnă oboseala
e o zi ca oricare alta în care
nu se mai întâmplă nimic...
azi a murit mătușa din partea lui tata
de la o vreme vorbea în somn
ultima dată am văzut-o în curtea
spitalului municipal
nu m-a recunoscut
era atentă la fluturii albi care
zburau înspre cer...
din când în când râdea ironic
și îmi spunea să plec
atunci îmi era teamă simțeam
în ceafă un fel de fierbințeală
îmi distribuiam privirea în stânga și
în dreapta și mă gândeam cum să ajung acasă
stau cu tata în mijlocul camerei și
mă gândesc la toți oamenii care mor
sufăr
am prea multe morți în mine
și totuși
mătușa nu a mai venit acasă
nu îmi fac griji
dincolo e mult mai bine
așa s-a întâmplat și cu bunicul
l-am visat într-o noapte
era îmbrăcat în halatul alb de casă
și vorbea stâlcit
jucam un joc pe care îl știam doar noi
simțeam nevoia să mă bucur să strig...
nu nu îmi fac griji
îmi înmoi obrajii între palme și aștept
în seara asta o să mă culc mai devreme
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre jocuri
- poezii despre alb
- poezii despre șotron
- poezii despre visare
- poezii despre tată
- poezii despre somn
- poezii despre seară
- poezii despre prezent
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.