Pași în oglindă
La primul cântat de cocoși,
Mama ne umplea buzunarul cu rouă,
Noi plecam uzi până-n cer, radioși,
Când tata tăia întunericu-n două.
Cupola discretă ne-mproșca cu catran
Dar simțeam cum ne mângâie briza...
Pașii pe cer îi făceam simultan
Plin de jderi, lunecând cu banchiza.
Ne cădea alburii, picături de pe frunte,
Niște perle rotunde, acolo pe glod,
Dar topeam în ozonul de munte mereu
Duhuri turbate vuind lângă pod
Se rupea întunericu-n palme,
Frământat de mânerul samarului greu,
Stelele reci zornăiau zori mai calme,
Între pas și-ntre suflet mereu.
Într-un cer de rotiri aburoase
Ținta fierbea ca cenușa-n nălucă
Steașina minții tăia pân-la oase,
Jariștea lumii cu fum de ulucă!
poezie de Constantin Păun din Poligonul de echilibru (1993)
Adăugat de Constantin Păun
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tată
- poezii despre suflet
- poezii despre stele
- poezii despre rouă
- poezii despre poduri
- poezii despre perle
- poezii despre ozon
- poezii despre muzică
- poezii despre munți
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.