Furia Singurătății
Azi m-ai lăsat
Te-ai descompus în moarte
Pământul și țărâna ne desparte.
Nici nu mi-ai dat un semn!
De mi-ai fi spus
Măcar în șoapte...
Priveam în gol
Cu genele-nghețate
Lângă coșciugul cu florile uscate.
Am vrut să plâng,
Dar am găsit doar lacrimi moarte...
Și m-am scârbit
De damele nerușinate!
Rimelul le curgea
Pe fețele crispate
Și-mi arătau lacrimile vărsate...
Și liniștit de-i fi
Acolo-n moarte
În țărâna și lutul
Cu oasele sparte
Eu te blestem
În fiecare noapte!
poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre singurătate
- poezii despre prezent
- poezii despre plâns
- poezii despre noapte
- poezii despre nerușinare
- poezii despre lut
- poezii despre furie
- poezii despre flori
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.