Acolo unde numai îngerii mai ascultă...

actele de divorţ dintre lume şi geniu
au fost depuse furibund
în groapa comună a cimitirului
de suflete flămând
din Viena, într-o zi de decembre friguros
unde, spre gloria ei, lumea postumă
l-a aruncat pe Mozart
sub varul septic al uitării din urmă.
şi, de atunci, scena se tot repetă.
între dionisiac şi apolinic,
flautul şi recviemul,
ultimul fruct depus în coşul culegătorului...
viaţa alege întotdeauna, dragii mei,
parfumul opusului ei.
raiul îndoliat la care bate Mozart, tânăr,
ţinând în mâna sa de dantele tremurânde
ultima operă.
a sosit noaptea, Mozart...
nimeni nu l-a mai căutat...
deasupra altor trupuri,
îşi găsise odihna îngerul aruncat,
trimis de Dumnezeu pe pământ...
sfâşietoarea lumină a întunericului
ce ne înconjoară, în parcul tău cernit,
frunzele iernii îţi şoptesc numele aiurind...
o linişte senină a înnoptat pe cerul plumburiu
până când lumea a aflat că te-a pierdut,
deşi în inimi tu eşti viu prin opera ta
o, înger al muzicii inimilor îndoliate
o, Mozart care dormi regal în suflete defrişate
dacă ne-ai putea auzi durerea
de a te şti din iubire chemat
acolo unde numai îngerii
te mai ascultă, înfioraţi,
o, Mozart, e noapte, decembrie,
zi în care şi tu şi noi am murit puţin...
Mozart... Mozart... Mozart...
ecou ceresc al fiului omenirii...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!