Tu, copilărie
Legați ca niște culmi
Prin frunze și prin ramuri
Mă legănau călăi de ulmi
Zbârciți de tras la hamuri
Sunau din tei, salcâmi, costrei
Pe mine, iarba mă furase
S-au dus ca norii anii mei
Au curs pe izvorașe
Rotea un arbore, pământul
Zidit în mine, chituit
Prin fânul ce-l dezmiardă vântul
Era un vultur țintuit
Jur-împrejur ardea mohorul
Pe gâze mici dormeam butuc
Și-n crengi se mai umplea ulciorul
Ursit de inimă de cuc
Ah, tu copilărie stinsă
De zări uscate, de cuvânt
mi-aduci târziu parola ninsă
Fugare aripi de pământ.
poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre crengi
- poezii despre vânt
- poezii despre vulturi
- poezii despre timp
- poezii despre tei
- poezii despre nori
- poezii despre ninsoare
- poezii despre inimă
- poezii despre frunze
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.