E târziu şi e toamnă, Ana

în serile când toţi Dumnezeii
merg la culcare mi-aş dori
să rămân în mine
într-o lume numai a mea
să devin Dumnezeul tuturor iubirilor să
fac schimb de iluzii
şi-n cele din urmă să te cuceresc
ca pe o corabie în derivă

şi totuşi...

a plouat destul şi încă
orizontul e departe
cu amintirile-ngropate printre riduri privesc
din primăvară înspre toamnă deşi ştiu
că scenariul pe care-mi construiesc sentimentele
e un plagiat mă agăţ de fiecare clipă şi
nu vreau decât să te aud vorbindu-mi
ca şi când ai fi lângă mine
pe aleea de piatră udă
să urcăm cât mai sus...

te iubesc şi marea e puţin agitată
pescăruşii îmi ciugulesc din palmă
misterele au dispărut
sub privirea singurătăţii
apare uscatul
camuflat cu linişti mă apropii încet şi nesigur
durerea pulsează ca un fluture rătăcit
e târziu şi e toamnă
inima mi-o împăturesc în două pentru acum şi
pentru atunci când nu voi mai putea respira fără tine

e tărziu şi e toamnă...

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!