E târziu și e toamnă, Ana
în serile când toți Dumnezeii
merg la culcare mi-aș dori
să rămân în mine
într-o lume numai a mea
să devin Dumnezeul tuturor iubirilor să
fac schimb de iluzii
și-n cele din urmă să te cuceresc
ca pe o corabie în derivă
și totuși...
a plouat destul și încă
orizontul e departe
cu amintirile-ngropate printre riduri privesc
din primăvară înspre toamnă deși știu
că scenariul pe care-mi construiesc sentimentele
e un plagiat mă agăț de fiecare clipă și
nu vreau decât să te aud vorbindu-mi
ca și când ai fi lângă mine
pe aleea de piatră udă
să urcăm cât mai sus...
te iubesc și marea e puțin agitată
pescărușii îmi ciugulesc din palmă
misterele au dispărut
sub privirea singurătății
apare uscatul
camuflat cu liniști mă apropii încet și nesigur
durerea pulsează ca un fluture rătăcit
e târziu și e toamnă
inima mi-o împăturesc în două pentru acum și
pentru atunci când nu voi mai putea respira fără tine
e tărziu și e toamnă...
poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre toamnă
- poezii despre singurătate
- poezii despre seară
- poezii despre schimbare
- poezii despre primăvară
- poezii despre ploaie
- poezii despre plagiat
- poezii despre marină
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.