Semănătorul
Doamne, cum arunc sămânța,
par că sunt un Dumnezeu,
cântă omul din speranță
și eu pun virgulă. mereu.
Dacă n-ar fi fost pământul
ce îl zgârâi cu penița,
nu mai devora cuvântul,
fraza nu mușca ființa.
Și-uite, vine arendașul
ce înnoadă la cuvinte,...
Eu rămân ce-am fost, trufașul
care seamănă înainte...
poezie de Constantin Păun din Patima izvoarelor (1995)
Adăugat de Constantin Păun
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre cuvinte, poezii despre religie, poezii despre muzică, poezii despre Pământ sau poezii despre Dumnezeu
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.