De mână proprie
Mă port, cu multă grijă, în palme,
cu linii de destin deja trasate,
îmi numărând, pe degetele atât de scurte,
cât îmi lipsește dintr-un secol, să-l ating
și mă strecor prin ele, întâi copil din basme,
adolescent timid, pasând iubiri ratate,
student, cu mintea în visurile punte...
când, mers la vale, încep să mă prepar, să ning.
Trec, păcălit valet, pe dos de mână,
să mi se facă loc în labirint de vreri;
încerc să mă lipesc, sub braț, de-o altă mamă,
ce poate n-a fost doar a mea, mă împliu
treptat, mă istovind pierzându-mi vână,
lăsând din lanțul ce-am, câteva zale, în primăveri,
ce mai târziu ceva, observ că nu-s de-o seamă
și oricum fiind într-atât târziu, restu-i s-aștept, să reînviu...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre văi
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre studenție
- poezii despre păcăleli
- poezii despre primăvară
- poezii despre mamă
- poezii despre iubire
- poezii despre degete
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.