Blestem

Blestem este ce m-a ajuns
Şi-mi poartă sufletu-n derivă,
Căci m-am întors şi m-am tot dus,
În faţă-n spate, deopotrivă.

Încerc cumva să mă trezesc
Dintr-un coşmar făr' de sfârşit,
Mă lupt făr' ca să reuşesc,
Din zori şi până-n asfinţit.

Mă rog să îmi fie iertat
Răul făcut fără să vreau,
Dar parcă nu sunt ascultat
Şi-n loc să ies, m-avânt în hău.

O, tu, chinuitoare viaţă,
Mă ţi'ntr-un chin mistuitor,
M-arunci în acea deasă ceaţă,
Nu pot să ies, tu vrei să mor!

Chiar de nu merit pocăinţă,
Aş vrea să pot ca să îndrept,
Răul făcut din neştiintă,
Nu doar cu viaţa să dau piept.

Aş vrea să îmi dai dezlegare,
Să-nlături groaznicul coşmar,
Să pot privi în departare,
Să văd cum florile răsar.

poezie de Viorel Vasilescu din Poezii (2 decembrie 2013)
Adăugat de Viorel Vasilescu
Votează! | Copiază!