Întreținem fericirea împărțind sâmburele acesteia cu ceilalți.
aforism de Betty Marcovici (iulie 2014)
Adăugat de Suflet Romanesc
Votează! | Copiază!
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
1 Agamiță [din public] a spus pe 26 iulie 2014: |
| Doamnă! Să nu împărțiți cu vecinele sâmburele fericirii conjugale, că veți întreține o mare nefericire. |
2 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 14 septembrie 2014: |
| Sir, n-ați nimerit-o! Citiți, mai cu sâmbure: Ceilalți (pron demonstr.) cere, obligatoriu, pluralul masculin al complementului instrumental!! Iar citatul are un substrat altruistic: CU ceilalți (oameni)! ȘI, sigur, conține un sâmbure de fericire! Un sâmbure gelatinos, de caisă în pârg! Sunteți preocupat, sir! E frumos! Indubitabil, deținețIi sâmburele fericirii! Împărțiți-l cu ceilalți, sir! Cu cei cu care vă simțiți bine! Mie mi-a fost dat să-l împart, exclusiv ... celorlalți! E un pic diferit! Diferit și, sută la sută, disjunctiv! Pentru mine, circumstanțialul cu este inutil! A împărți fericirea celorlalți, poate fi o resursă inestimabilă de hrană sufletească! Eu am ales-o cu socoteala binișor făcută căci, îmi rămâne, nota bene, partea leului: bucuria de a da! Nu vă mint, sir! Parol! Fac asta, chiar în acest moment! Cum ziceam, dumneavoastră opintiți-vă să faceți așa cum vă este și cum vă iese cel mai bine! În ambientul propriu, povața oferită de lumea cea isteață este, de obicei, plină de E-uri! Și dacă ne-am lua după ea, ar trebui să ne întoarcem simțurile cu susul în jos, precum Nastratin Hogea, cuptorul! Pe mine, de când mă știu, mă ceartă lumulița că, cică, refuz să-mi asigur un spațiu minim de confort propriu, în raport cu cei din jur (ah, distanța uzuală), că mă ofer exclusiv (adesea inutil), că ignor limita obligatorie dintre exagerat și suficient etc. etc.! Implicit, îmi procur singură, doza de suferință! E, chiar așa să fie? E drept: Binele, această instituție cheie a omenirii, n-a fost niciodată modelul ideal de loialitate! Adeseori, el bate din picior să plece dar, când să vină înapoi, se-ntoarce pervertit: se poticnește în, te miri ce (pretexte), pierde pe drum clauza creditului celui mai favorizat (gratitudinea), își aruncă la câini crezul și, abia de mai ajunge la destinație jerpelit, buimac, întors pe dos! Inexorabil! Adică, pleacă bine și vine rău! Ăsta e binele! Vulnerabil și frivol! Cu toate acestea și, cu toate experimentele mele, filozofia chibritului rămâne mereu acută, căci eu cred că, oferta de Bine care ne sare drept în față, cu anatema. împlinește-l, e chilipirul neconvertibil al evoluției omului pe Pământ! Un pumn de lire sterline, trimis de Supremație însăși, pentru suflet! Să-mi refuz propria ușă către fericire? Exclus, căci, unde, altundeva, putem aduna diamante și cununi de stele, dacă nu în suflet? Exclus, căci, știu précis că, suferința cauzată de nerecunoștință e mai ușor de suportat decât ratarea plăcerii de a fi fost bun! Iar câinoasa de inimă are idei originale: cică, fericirea nu se-mparte! Sir, așa este! Cu fericirea -știți- nu e de glumit! Fericirea nu se-mparte cu vecinele, așa cum șuguiți! Nici cu familia, nici cu prietenii! Cu nimeni! Fericirea funcționează numai pe de-a-ntregul! Dacă o împărțim, sigur va rămâne cineva care nu va primi nimic! E ipoteza experimentată de mine (când abia deschideam ochii către lume), cu variabile naturale: un cuțit (acela al meu, cu două tăișuri), o fericire în minus (aceea, a mea -jumătate de măsură-) și un măr dăruit redăruit! Cred că v-ați prins: am o povestioară pentru dumneavoastră, care, deși vine de departe, e proaspătă, profundă și prospectantă! Ea e fondatoarea truismului meu (cu fericirea)! Cunosc un copil (de nouă ani), care, cândva, de mult, a primit în dar, de la alt copil (de nouă ani), un măr Un măr mare ca sufletul de copil și frumos cât întreg binele din lume! Copiii sunt la fel de practici ca și adulții: își manifestă dragostea prompt, prin simboluri materiale! Diferența este motivația! Nu altruismul (SOS omenia), nu datoria creștină (ah, samariteanul milos), nu interesul (ți-am dat, deci trebuie să-mi dai)! Nimic din toate acestea nu interferează umanitarismul copilului! Ci insitnctul primar: sinceritatea! Cum vă spuneam, o fetiță cu ochi de mură și bucle aurii pe umeri (cum sunt unele fetițe) a primit în dar de la altă fetiță cu ochi de peruzea și plete sprințare, de abanos (cum sunt fetițele de pe Valea Streiului) un măr! Un măr mare, verde-gălbui (cum sunt merele din Țara Hațegului)! Orice copil normal și cuminte l-ar fi înfulecat, imediat! Dar ea fetița cu ochii cât murele de pe Valea Streiului, nu! Ea l-a dus acasă Acasă era multă nefericire Iar ea făcuse rost de o fârâmă! Așa că, părintele său s-a bucurat mult și a luat darul din mâinile copilului! Pe urmă, a luat cuțitul (meu, cel cu două tăișuri) și a tăiat mărul (fericirea) în mai multe felii ... atâtea câți membri avea noua sa familie ...! Dar Dar pe el -copiluțul care-l primise de la alt copiluț și (fericit) adusese trofeul acasă- padre nu l-a mai observat și nu l-a pus la număr Probabil, îl uitase în ... vestiar! Bietul padre! Bine-nțeles, ca orice copil, voi fi poftit la acel măr care fusese al meu! Și nu înțelegeam de ce nu aveam dreptul să-l gust! Îi adulmecasem aroma, îi simțisem căldura, îl strânsesem în mâini! În mâini și la piept! Vai mie, mă lăsasem sedusă! Oare cât de bun va fi fost ? Sigur că, asta nu voi mai ști niciodată! Nu, asta, categoric, n-am cum să mai știu! În schimb, știu, cum și când să-ți stăpânești jindul (mai ales, pentru cei din jurul tău) și să te resemnezi! Dar, mai mult ca orice, știu cum e să pleci în viață, cu privilegiul unui măr, deja dăruit celorlalți! Și cum să păstrezi în ființa ta, inima altui copil, care ți s-a dat pe de-a -ntregul! Poate, dacă acest lucru nu s-ar fi petrecut, nu mi-aș mai fi amintit niciodată de o fetiță cu ochi de cer și plete sprințare, de abanos, care mi-a spus întâiul te iubesc din viața mea! Și nu oricum ci, prin intermediul unui măr ! Streiul a dus cu el, în lume, legenda mărului dăruit, redăruit și eronat împărțit! Nota bene, padre n-a aflat niciodată această întâmplare bizară! (De unde?) Nici ființele pentru care își sacrificase unul dintre copii! Nici copilul care-l dăruise, din dragoste, altui copil ! Așa cum, de altfel, n-am aflat nici eu, răspunsul la o întrebare: de ce? Să fi crezând padre că am primit o traistă de mere și, după ce m-am săturat, l-am adus acasă pe ultimul? Ah, nu! Am primit doar atât: un măr! Acest clip este în premieră! De ce vi l-am încredințat dumneavoastră? De-aia! De sute de ori, am încercat să găsesc o formmulă viabilă, pentru a pune în șcenă, acest episod fericit-nefericit, cu décor atât de sumbru! Fără succes! Dar iată, a venit această zi Adesea, a scrie cuiva un răvaș, este similar cu a dărui sau a primi un măr ! Știu că dețineți o anumită sensibilitate, acolo, sub buzunarul de la piept! Dar, vă rog, nu vă întristațI, sir, nu trebuie! Nu e bine să punem la inimă toate fleacurile (vă sună cunoscut?)! Așa e viața, sir! Sir, suntețI vinovat de divulgarea unei taine purtate cu grijă, atâția ani: mărul din sufletul meu! Poate, fiindcă, 99, 99%, vă oglindiți în el! Vă urez să primiți, întotdeauna, mai mult cu un măr, decât meritați (adică, încă 0.01)! Atenție: exclusiv, dintr-un suflet de copil! Să-l păstrați într-o cămăruță curată a inimii! Și să nu dezamăgiți niciodată pe cineva, fie el tânăr, adult, copil! Și să nu uitați niciodată: fericirea nu se-mparte; se dă de-a-ntregul (mie mi se dătuse, nu?)! Căci, dacă o împarțim, sigur va rămâne cineva care nu va primi nici măcar o feliuță ! Poate chiar cineva, care e mult mai important pentru noi, decât lăsăm să se vadă! Nimeni nu are dreptul să se joace, cu sufletul cuiva! |
3 daniel stanciu [din public] a spus pe 14 septembrie 2014: |
| Aforistul se adreseaza de obicei unui receptor generic, unul situat dincolo de diferentele de gen. In panseu "ceilalti" reuneste pe reprezentatii ambelor sexe. E un lucru stiut ca un singur barbat (nu neaparat viril) plasat printre o mie de femei (cat se poate de autentice) schimba genul personajului colectiv. Pe de alta parte, e posibil sa imparti "samburele" (mai curand "miezul") fericirii cu barbati si femei deopotriva. Cu vecinii d-na Betty ar putea sa imparta damigeana de nectar prin impartasire (e un mod de partajare si asta)a unor trairi intime, iar cu vecinele ar putea sa imparta nu doar trairile, ci si partile intime ale partenerului. |
4 Agamiță [din public] a spus pe 15 septembrie 2014: |
| Lady, N-am făcut altceva decât să semnalez o situație hazlie, care nu se încadrează în aceste nesfârșite și grăbite generalizări confecționate la Fabrica de Citate "Marcovici". Dacă știam că vă răscolesc tulburător amintirile, nu mai comentam. Oricum, am acordat prea mult timp Fabricii de Citate. Sărut mâinile! |
5 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 15 septembrie 2014: |
| Sir, nici eu n-am făcut altceva, decât să vă dăruiesc un măr ... Dacă știam că nu vă răscolesc deloc, nu vi-l ... dăruiam (?)! O, Doamne! Nu mi-ați răscolit nimic, sir! V-am dezvăluit un secret: mărul din sufletul meu! Dar se vede bine, că ați înfulecat la repezeală feliuța ...! Vedeți că v-am pus ceva, în buzunarul de la piept! |
6 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 21 septembrie 2014: |
| Am vrut și am reușit să dărui Citatepediei această clipă a modestei mele drumeții pe Tera! De ce 14 septembrie? Fiindcă, în urmă cu doi ani, în această zi am dăruit un măr din sufletul meu! Fără să-l gust, fără să-l drămui, fără să-l șovăi! Fără să doresc să primesc o feliuță din el ...! |
7 Agamemnon [din public] a spus pe 21 septembrie 2014: |
| Doamnă, Mărul, deși foarte hrănitor, are o proastă reputație (termenul latinesc trimite la rău) Pentru un măr, Cuplul Primordial a fost alungat dim dulcea sinecură a Raiului. Un măr dirijat greșit a generat Războiul din Troia. E adevărat, un măr căzut din pom pe peruca cea cârlonțată a lui Newton a condus la Legea gravitației. Dar acest caz nu schimbă situația. Așa s-a întâmplat și cu mărul Dumneavoastră. El a generat, la început, o serie de cugetări dulcege, apoi un val de neînțelegeri, transformate de suporteri în conflict social. S-a stors din mărul dăruit sucul literar, atâta cât s-a putut, după care v-a fost returnat. Poeții de azi poartă mere în loc de inimă. Ei nu se gândesc decât la eul lor monumental, uriaș, de dimensiuni cosmice. Cu aceeași stimă și considerație Sir Agamemson |
8 Teodor Dume [din public] a spus pe 21 septembrie 2014: |
| măsura fericirii este timpul. doar el o poate confirma |
9 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 23 septembrie 2014: |
| Cu aceeași stimă și considerație? Nu mai spuneți! Din toate numele mele (nu le-nșir aici), n-ați găsit niciunul pe care să-l adăugați la Doamnă? Ce mă enervați! Sir, sunteți atât de imprevizibil încât, uneori mi-e teamă să vă mai scriu! Iar acum, chiar pic de somn! Sunt foarte obosită, sir! Și, mai ales, incalificabil, de nervoasă! Astăzi a fost o zi tâmpă! Am muncit mult: am scos toți sâmburii din toate fericirile mele ca să-i împart cu ceilalți, așa cum ne sfătuiește autoarea citatului, aici, de față! Ce să fac cu atâtea fericiri? Dumneavoastră de care sâmbure preferați? De mere sau e pere? Sau, poate de gutui? Decojit, sau cu coajă cu tot? Am o coșniță mare, de toate felurile, să știți! Ce ciudată e fericirea, sir ... Și are atâția sâmburi ... Sir ... |
10 Andrei Voinea [din public] a spus pe 24 septembrie 2014: |
| Samburii fericirii, ideea vi se potrivesta manusa. Mai multi oameni gandesc la fel, dar uneori schimba macazul. |
11 Betty Marcovici [autorul] a spus pe 25 septembrie 2014: |
| Câte controverse pot genera sâmburii fericirii? Și totuși ei, sâmburii rămân atât de singuri când fructele lor sunt devorate. Salvarea lor rămîne tot pământul care îi primește cu aceiași veșnică iubire în inima lui. |
12 Agamiță [din public] a spus pe 25 septembrie 2014: |
| Cu ACEEAȘI veșnică iubire, Doamna Betty nu "aceiași". Scrieți, vă rog, de o sută de ori "aceeași, aceeași, aceeași..." Poate până la urmă vă intră în cap. Învățați notele, dacă vreți să faceți pe Mozart. Învățați româneasca, dacă vreți să vă creadă lumea scriitori de limbă română. |
13 Betty Marcovici [autorul] a spus pe 25 septembrie 2014: |
| Mulțumesc, uneori, din graba de a scrie, scriu cuvintele așa cum se aud, dar vă asigur că nu uit de regulile gramaticale. Numai cine nu muncește nu greșește. |