Singura identitate posibilă

Vreau să cred
că durerile facerii mele
n-au lăsat nicio cicatrice
pe culoarea prea albă
din părul mamei
ştiu cu precizie ora în care
patul
înghesuit lângă horn
aduna coşmarurile
de peste noapte
în cuvântul
rugăciune
liniştea neagră
intra sub piele
şi sorbea cu sete
din transpiraţia aţipită
între buze
zvâcnirea fără atingere
dintre mâinile întinse
spre emoţia mamei
înainta spre picioarele sale
îngăduitoare de taină
cârpiţi de noapte
ochii adormeau
pe liniştea întreruptă
la fiecare câteva secunde
până când
cu frica amorţită pe imagine
îşi umezi buzele
în rana amprentei din numele
ce urma
să-l poarte un copil,-
singura identitate posibilă

la telejurnal se anunţa furtună
... dar cerul cârpise rana
cu o stea.

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Votează! | Copiază!