* * *

Locuiesc la două zâmbete de tine..., mă ştii?
Sunt în dreapta firului tău albit de suferinţă, aceea pe care singur ţi-o pricinuieşti.
Sunt în stânga suspinului ce-ţi caută disperat gura, cu dinţii frumoşi şi înfometaţi, aceia cu care-ai muşcat din speranţă, cum faci cu mărul gata pârguit...
Sunt la nord de iubirea ce te strigă, are vocea sopranei şi înfăţişarea zeiţei, Afrodita nu-i, că frumuseţea-i dispare la prima umbră de îndoială...
Să zicem că-i Atena, sau ce nume ai vrea tu să poarte...
Sunt la sud de dorinţa cu care născocesc în mine fantezii, au sute de culori şi arome şi mă parfumează insistent...
De care doreşti? Dulci, amărui...?
Sunt în poarta serii, privind întunericul... şi el mă sărută pe gură.
Şi-ţi rostesc numele şi mă doare cuvântul,
Şi-i frig în busolă şi se lasă tăcerea...

poezie de Narci Anca
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!