Suflet smălţuit

Sunt
tardiva presimţire
şi vocea
somnului cosmic,

oprite la poarta zeilor.

Să fiu altceva,
dacă mi-aş dori,
nemiloasa viaţă
ar muri,

jucându-se

cu ultimele
imagini nescrise
de bunul meu Dumnezeu,

cu sufletul meu smălţuit,

la poarta zeilor,

cu florile de busuioc
înmiresmat,

ofrandă lăsată
Chipului Maicii Maria...

sunt tardiva noapte
fără ziua ei,
ce naşte alte nopţi...

din dimineţi sunt
şi din suflet
cu mulţi trandafiri
neofiliţi.

Ei nu se scutură
niciodată,
se frig de inimă
şi ard în petale,
de dor şi regăsiri.

poezie de Lilia Manole
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!