* * *
multe din cuvintele mele
agonizează
negăsindu-și urechi
care să le asculte
poezie de Louis Savary din Un poeme nous separe, traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de alejandro
Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre urechi sau poezii despre cuvinte
1 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 5 aprilie 2016: |
| Nimeni nu le ascultă? Atunci ascultă-le tu, numai tu, dragul meu! Declamă-le Soarelui în zori, când îți întinde, sublim, prima rază! Îngână-le florii de orhidee, când te apleci să-i dezmierzi dăruirea! Suspină-le albinei, când îi mângâi hărnicia, pe floarea de salcâm! Șoptește-ți-le ție, doar ție, când adori Supremația, fiindcă EȘTI! Când nimeni n-are nevoie să-ți asculte iubirea sau timp de dragostea ta, dăruiește-ți-o ție! |
2 Agamemnon [din public] a spus pe 5 aprilie 2016: |
| Lady, Autorul nu spune că "nimeni"! Creionează frumos ideea cuvintelor care, în absența unui auditoriu, intră în agonie. Ultimul rând al comentariului anterior ar trebui reformulat... |
3 Iulia Mirancea [utilizator înregistrat] a spus pe 5 aprilie 2016: |
| Sir...! Aveți dreptate, am exagerat puțin, atenție, doar ca să vă atrag (lupta contrariilor, nu?) căci, știu cât de sensibil sunteți la abstracțiuni, enunțuri, formulări, teoreme, în fine, imuabilități! Se pare, iată, că voi fi reușit! De dragul celor care, totuși îmi vor fi ascultat șoaptele, (dăruirea, iubirea etc.) (!), reformulez ultimul paragraf: Când cei dragi nu-ți vor suflul și nu vor să-ți asculte iubirea sau n-au timp, ori nevoie de dragostea ta, fii datornic nobleții: dăruiește-ți-o ție! Sir...? |