Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mac de neuitare

Plăsmuiri năuce se aștern grăbite,
Între zi și noapte pe cărări de fum,
Printre geana lunii, stele rătăcite,
Se strecoară palid între foi de-album.

Te petrec cu gândul, șterg indiferențe,
Din miraj sentința iernii a rămas,
Florile de gheață scriu cu ger absențe,
Cer fardat cu iele țes un bun rămas.

Îți trimit eșarfe ninse cu tăcere
Și un stol de vise ca un ultim dar,
Resturi de iluzii, n-am nimic a-ți cere,
Brume de-amintire fi-vor în zadar!

Te vor ține-n brațe aripi de himere,
Vei păstra sărutul ultim, de sfârșit,
Inserări albastre, crudă mângâiere
Vor durea o clipă. Uită! Te-am iubit!

Te va duce trenul într-o gară ninsă,
Buze-nzăpezite îți vor amorți,
Îți voi fi de-a pururi lacrimă ne-nvinsă,
Nici îngheț, nici stele nu vom împarți!

Am să chem un înger rana să-ți aline,
Eu voi fi departe, mac de neuitare,
De-ți va plânge dorul, caută-mă în tine,
Nufăr de iubire, stins din nepăsare.

poezie de
Adăugat de Ines Vanda PopaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
calendarNu este introdusă data nașterii pentru Ines Vanda Popa. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook