Ȋn casă e atât de trist
Casa e atât de tristă. Arată ca în ziua de atunci,
Păstrând forma și comfortul de la ultima plecare,
Ca și cum ne-îmbie să revenim în ceasuri de seară, lungi
Neavându-ne alături, se-ofilește-n așteptare.
Cum inimă omenească, să uite pierderea, nu are,
Nu se poate întoarce la punctul de start, la-ntâia oază,
La presimțirea bucuriei pentru ceea ce-o să vină:
Fericirea ca un val. Ea trăiește-n ea cu minte trează
Contemplând pozele, tacâmurile din argintărie fină,
Notele de pe portativul pianului. Acea vază.
poezie de Philip Larkin, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tristețe
- poezii despre vinovăție
- poezii despre seară
- poezii despre pian
- poezii despre oaze
- poezii despre inimă
- poezii despre fotografie
- poezii despre fericire
- poezii despre ceas
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.