Ceva într-adevăr remarcabil se petrecea cu Mekor H: nu auzea sunetul apei care se umflă. Desigur, era și foarte tânără, dar eu însumi eram mult mai tânăr când am auzit pentru prima oară apa aceea neliniștitoare, inexorabilă, urcând din ce în ce mai sus. Așa am ajuns la concluzia personală că Mekor H. putea până la urmă să fi fost o adevărată zeiță prinsă în cursă prin cine știe ce accident nefericit. Câtă vreme n-am putut înlătura posibilitatea ca esența ei să fi fost diferită de a celorlalte rozătoare, am hotărât că merita să fiu nesăbuit și să încerc prin orice mijloace să scap din cursa mea.
Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.