XI

Eu care am dormit
(atâţia ani)
fără foc, fără opaiţ
eu care îmi îmbrăţişam doar
umbra mea tăcută
mi-am dezvelit buzele
ca să preaslăvească
venirea ta.
Atât de sărac eram, iubire,
atât de sărac
încât nu aveam în palmă nicio mângâiere
ca să îmi cumpăr ceasurile
în care nu aveam obolul unui sărut
ca să-l dau căpitanului umbrelor
să mă treacă pe celălalt mal.
Toată viaţa mi-am risipit-o
săpând în pustie
şi aşteptând fără să o cunosc
sămânţa privirilor tale.
Călit
de amărăciune
şi de veghe
m-am învrednicit de sosirea ta.
Îţi mulţumesc.
Îţi mulţumesc.
M-am născut ca să apuc
să dau bineţe pe marginea drumului
soarelui din ochii tăi.
Dacă nu ai fi venit, iubire,
ce i-aş fi răspuns lui Dumnezeu
când într-o noapte
dedesubtul torţelor aştrilor
m-ar fi întrebat
cum am arat pământul,
cum am folosit
seminţele florilor
pe care mi le-a încredinţat?
Lasă-mă să plâng
pe genunchii tăi
în mijlocul binefăcătoarelor tale mângâieri.

poezie clasică de Yiannis Ritsos din Simfonie de primăvară (2009), traducere de Tudor Dinu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!