Lumea se naşte, trăieşte şi moare..

Aud flori plângând, de sensibil ce sunt
Nu pot să tund iarba – se ascunde-n pământ.

La televizor nici nu pot să privesc
Să văd prădători în ospăţ nebunesc.

În zorii de ziuă eu am insomnie
La gândul că în abatoare-i urgie.

Că vite şi păsări sunt sacrificate
Cu şocul electric, cuţite zimţate.

E-atâta cruzime în noi şi-n natură
Din ochi îmi curg lacrimi şi sânge pe gură.

Mi-e milă de tot ce e viu şi mă doare
Că lumea se naşte, trăieşte şi moare.

Trăim pe-o Planetă de jaf şi război
Fă, Doamne, ceva, fie-Ţi milă de noi.

Există şi lumi unde nu este moarte
Eu cred că-n Agartha, pe Venus, pe Marte.

Fii bun şi ne-acordă acelaşi regim
Să fim ca şi Tine... Să nu mai murim...

poezie celebră de Corneliu Vadim Tudor (22 aprilie 2014)
Adăugat de Auditus
Votează! | Copiază!