Omenirea nu dispare
În lume se moare
fie de prea mult râs,
fie de prea mult plâns.
În lume se mai moare
fie că ai prea mulți bani,
fie că ai prea mulți ani.
În lume se mai moare
fie că din greu muncești,
fie că doar lenevești.
Tot în lume se mai moare
fie că ești încă tânăr,
fie că ești mai bătrân,
fie ești copil pe umăr,
fie ești cât un gorun.
Se moare de prea mult bine,
Se moare de prea mult rău.
Moartea la oricare vine
Ca să-și ia tainul său.
Se moare în timp de pace,
Se moare-n timp de război.
Omenirea se reface
Chiar dacă ne ducem noi.
Indiferent cum se moare,
Lumea toată, nu dispare.
Cum natura înverzește,
Așa omul odrăslește.
Unul naște, altul moare,
Toți avem un timp sub soare.
poezie de Dumitru Delcă (9 aprilie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre moarte
- poezii despre verde
- poezii despre tinerețe
- poezii despre stejari
- poezii despre război
- poezii despre râs
- poezii despre plâns
- poezii despre pace
1 Cristina Razvant [din public] a spus pe 23 februarie 2019: |
Frumoasa poezie și cit de adevărata gândită |