Stupoare
Acum stau pe alt tărâm, atât de zdrențuit,
De mult, de când doar știu, că încă nu eram...
De alții, ziși de-ai mei, ce tot l-au ciopârțit
Tăind! L-au tot vândut, la oca, ori la gram!
Și-l vând și-acum la ster, sau florile de mină,
Cu aerul, un gaz, ce încă îl mai are...
Nu precum alții o fac, în țara lor vecină,
Punând la loc, la toți, aceeași bună-stare?!...
E doar la noi proverbul, c-o capră, de căciulă,
-Ce nici pe ea n-o avem, de-atât de mult furat-
Și tragic luăm în râs- suntem bancul cu Bulă-
Iar vânzători-s toți, pe străzi... nu-n internat!?!
Aveam și Nistru odată și leși aveam vecini
Și aur am avut... făcuse cloșca pui!
Am fost regal regat! L-am renegat; "Streini..."?!?
Vânduți, la răsărit... oriunde și oricui!!!
În basorelief case aveam, sfinte locuri,
Și odată preoți caști, cu minți mântuitoare...
Am îngropat vestigii în stâncile de blocuri!?!
Vitralii-s termopanele, în biserici... Ce stupoare!
Măcar, de-am distrus locuri, să reînviem... Onoare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre vecini
- poezii despre religie
- poezii despre greutate
- poezii despre țări
- poezii despre tragedie
- poezii despre stânci
- poezii despre sfinți
- poezii despre sfințenie
- poezii despre proverbe
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.