Deci, daca citatul de mai sus este corect, ar rezulta, logic, ca indoctrinarea unei morale ar face inutile credinta, vointa si speranta ca liber arbitru, sau le-ar trece in plan secund.
Sa credem, sa vrem sau sa speram doar ceea ce ne permite morala, care, nu-i asa, este izvorul, conditia si pavaza libertatii.
De aceea mi-as dori o morala permisiva, UNIVERSALA, cum este Carta Universala a Drepturilor Omului, care sa-mi permita tot ceea ce nu face rau nimanui, unde Libertatea mea sa se intinda pana acolo unde incepe Libertatea celor din jurul meu, cu conditia ca circumferinta domeniului libertatilor fiecaruia sa fie aceeasi pentru toti si in acelasi timp suficient de incapatoare sa poata cuprinde absolut toate libertatile pozitive, creative, constructive si progresiste. Aceste libertati sa fie garantate printr-o Constitutie Universala, aplicata de un Senat Mondial, unde fiecare popor al lumii sa aiba un senator, indiferent de marimea poporului, iar Rezolutiile sa fie considerate adoptate numai cu majoritate simpla.
Sediul Senatului Mondial sa fie la Vatican, iar sedintele sa se tina prin Internet, pe un portal special securizat, unde sa se voteze secret, fara sa existe posibilitatea de a identifica care cum a votat.
Respectarea Rezolutiilor sa fie asigurata de toate armatele lumii prin consens, cu exceptia armatei tarii vinovate de incalcarea Rezolutiei respective, care armata va depune tot armanmentul, iar toti soldatii si sub-ofiterii vor fi trecuti in rezerva pana la terminarea conflictului, cu exceptia ofiterilor si a Marelui Stat Major al tarii respective, care va tine legatura cu Senatul Mondial si Parlamentul tarii pana la rezolvarea conflictului.
Ce ziceti? Ati mai pomenit asa o nebunie?
Dar parca ar fi frumos sa fie asa, nu?
Un fel de utopie comunisto-capitalista, pentru ca atunci cand se ajunge la problema banilor, tot la Marile Puteri Financiare ale Lumii se ajunge, care nu vor putea fi obligate nicicum sa aplice Rezolutiile Senatului Mondial, DECAT DACA ESTE IN INTERESUL LOR!!!
Si atunci, vorba lui Shakespeare, "asa imbatrinim sub vechi dureri de teama celor inca nestiute./Gandirea deci, ne face lasi pe toti./Prin ea, culoarea vie a hotararii/ Paleste-n raza palida de gand,/ Si fapte mari, soroace ale implinirii/ Sub ochiul mintii avantu-si incovoaie pirzand chiar numele de fapte."
Sarmanul Hamlet, si acum dupa 100 de ani, e mai actual ca oricand! |