Același dor de tine
Aceeași agonie pulsează adânc în vene
Când freamătul năvalnic săgeți de foc trimite
Purtând pe umeri ceață și-o blândă adiere
Eu las în urmă vraja și-apoi pornesc alene
Privind deloc ursuz înspre dureri trăite
Ce sângele mi-au ars înfulecând tăcere...
Numai seninul aprig mă strigă rătăcind
Cuprins de spaimă, ochiul vrea să-mi sece
Ca eu să nu te văd nicicând la fel...
Doar candela timidă cu trupu-i licărind
Îți va ruga din nou iubirea să nu plece
Oprind destinul și făcând un sclav din el
Prea multe căi de foc acum am răscolit
Sorbind mereu cu deznădejde leacul
Care curgea printre nimicuri străvezii
Și la un capăt de puteri am să te rog,
Să-mi pui cu mâna ta în suflet veacul
Iar de vei fi plecat, să te prefaci că vii...
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre tăcere
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre spaimă
- poezii despre sclavie
- poezii despre ochi
- poezii despre mâini
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.