Zidit manolic
ai devenit o legendă a simțului ce râde
cu roi de guri știrbe
însetate să bea lumina flăcărilor plete
ce se scurg pe umeri
noaptea freamătă acoperită de noi
ca de o glorie și tu ...taci?!
este greu dincolo de alunecarea de tine însuți
crezi în ancora din ochi lăsată spre mine
drept țărm de debarcare
speri să răsădim flori de piatră la polii globului
căzuți în abisuri mă privești nu scoți un cuvânt
mă îngheți în trecerea asta
peste pardoseala lumii
trupul de vârsta plină de muguri
doare cu lacrimi prelinse
în vremea marilor iubiri
nu îți pot sădi cerul la rădăcină
aprind lumini ce te privesc surprinse
zâmbetul tău s-a îndrăgostit de mine
eu l-am zidit manolic
poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Elena Toma. [Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre râs
- poezii despre iubire
- poezii despre zâmbet
- poezii despre vârstă
- poezii despre tăcere
- poezii despre simțuri
- poezii despre păr
- poezii despre prăpăstii
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.