Zdreanţă şi os

Razele soarelui au gonit către noi
cu milioane de kilometri pe oră.
Iar acum când au atins podeaua duşumelei
se târăsc mai încet decât un filozof,
insinuând o baltă de lumină
cu forme schimbătoare ca acele ale unei amoebe;
se caţără pe uşă
ca şi cum le-ar fi teamă să nu cadă.

Peste câteva clipe se vor refleca pe această pagină,
asaltând-o până când va deveni de necitit. O să trag perdeaua
într-o parte. O să scurtez cu câţiva metri milioanele de kilometri
şi, croitor al universului, voi sta liniştit
peticindu-mi cele câteva zdrenţe de zile rămase.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Votează! | Copiază!