Bicarbonat de sodiu
Brusc, o neliniște...
Ah, ce neliniște, ce greață de la stomac răbufnind în suflet!
Și ce mai prieteni am avut!
Și cât de goale toate orașele pe care le-am străbătut!
Și ce gunoi metafizic toate intețiile mele!
O neliniște,
O întristare a epidermei sufletului,
Un fel de a-ți lăsa brațele să cadă la apusul efortului...
Reneg.
Reneg totul.
Reneg mai mult decât totul.
Îi reneg prin foc și sabie pe toți Zeii și negația lor.
Ce-ar putea să-mi lipsească, de simt că-mi lipsește ceva în
stomac și
în circulația sângelui?
Ce amețeală vidă îmi istovește creierul?
Ar trebui să iau ceva sau să mă sinucid?
Nu: mai bine să exist. Înainteeee! Voi continua să exist!
Să--e--xist...
Să-e-xist...
Doamne! Ce fel de budism îmi îngheață sângele!
Să renunț când toate ușile-mi sunt deschise
Spre peisajul tuturor peisajelor,
Lipsit de orice speranță, de libertate,
Fără rost,
Accident al inconsecvenței la suprafața lucrurilor,
Monoton dar și somnoros,
Și ce puternic adie brizele dinspre usile și ferestrele larg
deschise!
Ce vară plăcută a altora!
Dați-mi să beau, fiindcă nu mi-e sete!
poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre peisaje
- poezii despre tristețe
- poezii despre somn
- poezii despre prietenie
- poezii despre oraș
- poezii despre metafizică
- poezii despre libertate
1 Lucian Velea [webmaster] a spus pe 16 februarie 2014: |
Această poezie este scrisă de Fernando Pessoa sub heteronimul literar Alvaro de Campos. |